miercuri, 14 aprilie 2010
Vorbim?
Limbajul corpului îşi are originea în partea cea mai veche a creierului nostru – sistemul limbc. Cele mai multe comportamente inconştiente ale noastre au ca scop supravieţuirea şi transmiterea genelor (ca o formă delicată de exprimare). Limbajul corpului care a funcţionat atât de bine în cazul supravieţuirii şi al reproducerii (că doar încă existăm, nu-i aşa?) a fost perfecţionat de-a lungul a milioane de generaţii, atingând un asemenea nivel încât poate fi cu uşurinţă numit „artă”. Din nefericire pentru noi, nu toţi suntem artişti la acest capitol :). Cu toate acestea, bărbaţii şi femeile din ziua de azi folosesc în mod inconştient aproape aceleaşi semnale comportamentale pentru a atrage parteneri – aceleaşi pe care strămoşii noştri le foloseau acum zeci de mii de ani.
duminică, 11 aprilie 2010
Investeste in tine!
Diploma pe care ai castigat-o cu greu in cei 3-4 ani de scoala nu prea ti-a fost de folos pe la interviuri? Oamenii astia de pe la departamentele de HR mai adreseaza si intrebari de genul...cu cine te intelegeai cel mai bine la fostul loc de munca? Ce iti placea cel mai mult la ceea ce faceai? Care a fost cea mai mare provocare? Ce inseamna pentru tine sa fii un bun coechipier? Si din unele motive, parca nu iti vine sa spui: pai imi placea sa lucrez cu formulele in excel, sau cu fotoshopul (am scris bine?) sau cu copiatorul din biroul colegei cu fusta scurta. In schimb ti se pare interesant sa spui: imi placea atmosfera, colegii de serviciu, comunicam foarte bine cu toata lumea, colaboram extrem de bine cu furnizorii si nu au existat niciodata intarzieri. Si de ce vrei sa schimbi jobul? - Pentru ca vreau o schimbare! Nu suna bine sa zici ca te enervai la fiecare cinci minute pe fiecare coleg in parte, ca seful tau era incompetent si iti dadea de lucru intr-o zi cat altii dadeau subalternilor intr-un an, etc. Ideea e sa iasa cat mai mult in evidenta la interviu faptul ca tu ai abilitati excelente de comunicare si relationare. Te gandesti ca daca nu spui ca ai abilitati de comunicare in timpul dicutiei cu intervievatorul, nici nu mai conteaza ce cunostinte de SQL, SAP, Java, VPN, VAS ai. Este intr-adevar la moda sa ai abilitati de comunicare.
Iata unele cerinte ale unor joburi luate la intamplare de pe un website cu anunturi:
C++ Programmers for Multinational Company: Ability to work independently as well as being a team player
QA Tester: Strong verbal and written communication skills.
Technical Lead for a C++ Development Team: Excellent interpersonal skills and team player; Must be able to adapt to changing priorities
Administrator Aplicaţii 2: Orientare către clientul intern
IT support specialist: Open minded, flexible person;
Junior Programmer: Team player with good communication skills
Senior Java Developer (code SJD): Intelligent, self-motivating, disciplined, communicative
Asistent IT: Persoana dinamica , responsabila , capabila sa respecte termenele limita.
Software engineer – Java J2ee server side programmer: Excellent interpersonal skills and team player
Mai este oare cazul sa continui sau ai dat deja „scroll down” in cazul in care mai esti cat decat interesat(a) sa vezi ce mai scrie pe aici?
Se pare ca nu este la moda doar "sa spui" ca ai abilitati de comunicare ci si sa ceri specialistilor cei mai specializati sa aiba aceste aptitudini. Recrutorii le considera importante, altfel nu le-ar trece pe cerinte la anunt. Mi-ar placea sa stiu cum afla/descopera un intervievator daca super specialistul acela in Java are abilitati excelente de comunicare. Ce proces aplica, ce test, ce truc foloseste?
Teama mea este ca recrutorii zic ca vor, iar aplicantii zic ca au. Dom'le daca el a zis ca are, inseamna ca are (ca altfel ar fi fost sincer cu el insusi si nu ar fi aplicat, ignorand cerintele impuse de mine). De obicei, aceste cerinte vin pe la sfarsit, pe o lista de vreo 15 randuri dupa cunostintele tehnice pe care angajatul trebuie sa le aiba. Eu cred ca acesti specialisti care aplica, citesc anuntul si cand au ajuns cam pe la randul 13 au facut deja clic pe "apply for this job". Si stiti ce mai cred? Ca ORICE om (indiferent de domeniul in care isi cauta job - ca sa nu mi se urce ITISTII si SOFTISTII in cap) - face exact acelasi lucru. Si stiti ce e si mai paradoxal: si recrutorii si aplicantii STIU acest lucru, insa foarte putini fac ceva in legatura cu asta.
M-am uitat apoi la numarul de aplicanti pentru unele dintre aceste joburi. La unele am gasit 30, 70, 120 si chiar 200. Asta inseamna ca cel putin acest numar de oameni considera ca ei detin aceste calitati enumerate (ca altfel nu ar aplica, nu-i asa?). Cum am zis si mai devreme, sa nu ma intelegeti gresit: NU AM NIMIC CU PROGRAMATORII, ITISTII, SOFTISTII, etc. Ii ador! M-au ajutat de atatea ori cand aveam probleme cu cablurile, cu aplicatiile, cu tastatura. Deci pur si simplu bateam si eu undeva: chiar si cei mai tehnici oameni au nevoie de abilitati de comunicare. Ba chiar de BUNE abilitati de comunicare. De ce spun asta? De cate ori nu v-ati scuzat ca nu ati putut termina un proiect din cauza altora? – nu mi-au trimis datele la timp, s-au razgandit si nu m-au anuntat, nu au fost destul de clari in cererea lor, nu mi-au explicat EXACT ce voiau, si cea mai frumoasa si care imi place mie: „dar ce, eu citesc ganduri? Mie sa-mi spuna clar ce vrea”. Cu totii vrem ca ceilalti sa ne spuna CLAR ce vor, adica aruncam cum ar veni pisica in ograda vecinului. Dragii mei, deschideti ochii larg: comunicarea e o strada cu doua sensuri. Si stiti ceva: este o strada mai speciala. Nu ai nevoie de carnet! Toata lumea merge pe strada asta indiferent de cat de priceput e. Asta e si trebuie sa ne asumam riscurile. Riscul este ca ceilalti sa nu fie clari, sa se razgandeasca, sa nu spuna totul, sa nu stie ce este important pentru noi si astfel sa produca accidente. Dar nu ma pot abtine sa mai adaug ceva: te intrebi oare de cate ori ceilalti „calatori pe strada asta mai speciala” nu au spus aceleasi lucruri despre tine? Adica de cate ori tu au fost cel care nu ai transmis toata informatia, nu ai fost clar, nu ai ...etc. Da, stiu, nu ai de unde sa stii ca vorba aia, nu ti-au spus in fata. Au parcat ei acolo mai multi – in mod regulamentar – si au inceput sa spuna si de aia...si de ailalta si apoi, toti oamenii astia care au vorbit despre tine in absenta ta, simt ca problema pe care au avut-o parca s-a rezolvat, numai prin simplul fapt ca „s-au descarcat”. Iar acum sunt gata sa o ia de la capat si sa se angajeze in acelasi proces de comunicare deficitar despre care din nou vor ajunge sa vorbeasca cu resentimente dand vina pe nu stiu cine „care nu stie ce vrea”. Si acum, ca o paranteza, fa un exercitiu de sinceritate si gandeste-te de cate ori nu te-ai alaturat si tu unor astfel de grupuri sau de cate ori nu ai fost chiar initiatorul unor astfel de discutii, din nevinovatul motiv de „a te descarca”. Reluam: acum ai impresia ca problema e rezolvata pentru ca ai vorbit despre ea cu cineva...indiferent ca ascultatorul tau nu avea nici cea mai vaga idee cine e Ionica, colegul tau de birou care tot timpul isi lasa cana pe coltul din dreapta peste care tu dai tot timpul la prima ora dimineata cand sosesti nauc dupa betia/filmele/iesirea de aseara. Te-ai pierdut in detalii sau ai retinut cuvantul „impresie”? Pentru ca la asta se reduce de multe ori totul: „am avut impresia ca...” si iata scuza perfecta pentru cele mai grave accidente care ar fi putut fi atat de usor evitate daca citeam/intelegeam/respectam indicatoarele de circulatie (intelegi, nu? Aadica de comunicare pentru cei care au pierdut sirul metaforei).
Trebuie sa recunosc ca eu personal nu am cunoscut pe nimeni cu un permis de conducere pe aceasta strada speciala desre care vorbesc. Cu toate acestea (fiind eu mai dura asa din fire) pe unii i-as lasa sa mearga doar pe alei sau pe poteci. Insa pana una alta, intelegand faptul ca lucrurile nu sunt intotdeauna asa cum mi-as dori eu sa fie, incerc sa fac altceva: invat eu indicatoarele & regulile de circulatie. In felul acesta imi asum responsabilitatea pentru ceea ce eu comunic, dar si pentru felul in care primesc raspunsul. In alte tari, acest lucru se invata inca de la gradinita. In Romania, abia incepem noi, adultii sa le experimentam si de multe ori ne lasam pagubasi, antrenandu-ne intr-un trafic uneori chiar delirant si fara sens, uitand care ne erau directia sau obiectivele.
Inchid cercul intorcandu-ma la diploma de la scoala. Pe putine dintre ele scrie "specialist in comunicare" (doar daca nu ai absolvit intr-adevar o astfel de facultate, iar acum imi spun in sinea mea: ce pacat ca abia la facultate ai posibilitatea sa inveti despre comunicare. nu v-ar placea sa stiti inca de la gradinita?). Lucrurile nu sunt insa pierdute pentru acei dintre noi care nu au obtinut o diploma in comunicare. Doar ca, adulti fiind de acum responsabilitatea va revine in totalitate. Invatati sa comunicati ca sa nu va raticiti. Ma intorc la titlu: investiti in voi!
Iata unele cerinte ale unor joburi luate la intamplare de pe un website cu anunturi:
C++ Programmers for Multinational Company: Ability to work independently as well as being a team player
QA Tester: Strong verbal and written communication skills.
Technical Lead for a C++ Development Team: Excellent interpersonal skills and team player; Must be able to adapt to changing priorities
Administrator Aplicaţii 2: Orientare către clientul intern
IT support specialist: Open minded, flexible person;
Junior Programmer: Team player with good communication skills
Senior Java Developer (code SJD): Intelligent, self-motivating, disciplined, communicative
Asistent IT: Persoana dinamica , responsabila , capabila sa respecte termenele limita.
Software engineer – Java J2ee server side programmer: Excellent interpersonal skills and team player
Mai este oare cazul sa continui sau ai dat deja „scroll down” in cazul in care mai esti cat decat interesat(a) sa vezi ce mai scrie pe aici?
Se pare ca nu este la moda doar "sa spui" ca ai abilitati de comunicare ci si sa ceri specialistilor cei mai specializati sa aiba aceste aptitudini. Recrutorii le considera importante, altfel nu le-ar trece pe cerinte la anunt. Mi-ar placea sa stiu cum afla/descopera un intervievator daca super specialistul acela in Java are abilitati excelente de comunicare. Ce proces aplica, ce test, ce truc foloseste?
Teama mea este ca recrutorii zic ca vor, iar aplicantii zic ca au. Dom'le daca el a zis ca are, inseamna ca are (ca altfel ar fi fost sincer cu el insusi si nu ar fi aplicat, ignorand cerintele impuse de mine). De obicei, aceste cerinte vin pe la sfarsit, pe o lista de vreo 15 randuri dupa cunostintele tehnice pe care angajatul trebuie sa le aiba. Eu cred ca acesti specialisti care aplica, citesc anuntul si cand au ajuns cam pe la randul 13 au facut deja clic pe "apply for this job". Si stiti ce mai cred? Ca ORICE om (indiferent de domeniul in care isi cauta job - ca sa nu mi se urce ITISTII si SOFTISTII in cap) - face exact acelasi lucru. Si stiti ce e si mai paradoxal: si recrutorii si aplicantii STIU acest lucru, insa foarte putini fac ceva in legatura cu asta.
M-am uitat apoi la numarul de aplicanti pentru unele dintre aceste joburi. La unele am gasit 30, 70, 120 si chiar 200. Asta inseamna ca cel putin acest numar de oameni considera ca ei detin aceste calitati enumerate (ca altfel nu ar aplica, nu-i asa?). Cum am zis si mai devreme, sa nu ma intelegeti gresit: NU AM NIMIC CU PROGRAMATORII, ITISTII, SOFTISTII, etc. Ii ador! M-au ajutat de atatea ori cand aveam probleme cu cablurile, cu aplicatiile, cu tastatura. Deci pur si simplu bateam si eu undeva: chiar si cei mai tehnici oameni au nevoie de abilitati de comunicare. Ba chiar de BUNE abilitati de comunicare. De ce spun asta? De cate ori nu v-ati scuzat ca nu ati putut termina un proiect din cauza altora? – nu mi-au trimis datele la timp, s-au razgandit si nu m-au anuntat, nu au fost destul de clari in cererea lor, nu mi-au explicat EXACT ce voiau, si cea mai frumoasa si care imi place mie: „dar ce, eu citesc ganduri? Mie sa-mi spuna clar ce vrea”. Cu totii vrem ca ceilalti sa ne spuna CLAR ce vor, adica aruncam cum ar veni pisica in ograda vecinului. Dragii mei, deschideti ochii larg: comunicarea e o strada cu doua sensuri. Si stiti ceva: este o strada mai speciala. Nu ai nevoie de carnet! Toata lumea merge pe strada asta indiferent de cat de priceput e. Asta e si trebuie sa ne asumam riscurile. Riscul este ca ceilalti sa nu fie clari, sa se razgandeasca, sa nu spuna totul, sa nu stie ce este important pentru noi si astfel sa produca accidente. Dar nu ma pot abtine sa mai adaug ceva: te intrebi oare de cate ori ceilalti „calatori pe strada asta mai speciala” nu au spus aceleasi lucruri despre tine? Adica de cate ori tu au fost cel care nu ai transmis toata informatia, nu ai fost clar, nu ai ...etc. Da, stiu, nu ai de unde sa stii ca vorba aia, nu ti-au spus in fata. Au parcat ei acolo mai multi – in mod regulamentar – si au inceput sa spuna si de aia...si de ailalta si apoi, toti oamenii astia care au vorbit despre tine in absenta ta, simt ca problema pe care au avut-o parca s-a rezolvat, numai prin simplul fapt ca „s-au descarcat”. Iar acum sunt gata sa o ia de la capat si sa se angajeze in acelasi proces de comunicare deficitar despre care din nou vor ajunge sa vorbeasca cu resentimente dand vina pe nu stiu cine „care nu stie ce vrea”. Si acum, ca o paranteza, fa un exercitiu de sinceritate si gandeste-te de cate ori nu te-ai alaturat si tu unor astfel de grupuri sau de cate ori nu ai fost chiar initiatorul unor astfel de discutii, din nevinovatul motiv de „a te descarca”. Reluam: acum ai impresia ca problema e rezolvata pentru ca ai vorbit despre ea cu cineva...indiferent ca ascultatorul tau nu avea nici cea mai vaga idee cine e Ionica, colegul tau de birou care tot timpul isi lasa cana pe coltul din dreapta peste care tu dai tot timpul la prima ora dimineata cand sosesti nauc dupa betia/filmele/iesirea de aseara. Te-ai pierdut in detalii sau ai retinut cuvantul „impresie”? Pentru ca la asta se reduce de multe ori totul: „am avut impresia ca...” si iata scuza perfecta pentru cele mai grave accidente care ar fi putut fi atat de usor evitate daca citeam/intelegeam/respectam indicatoarele de circulatie (intelegi, nu? Aadica de comunicare pentru cei care au pierdut sirul metaforei).
Trebuie sa recunosc ca eu personal nu am cunoscut pe nimeni cu un permis de conducere pe aceasta strada speciala desre care vorbesc. Cu toate acestea (fiind eu mai dura asa din fire) pe unii i-as lasa sa mearga doar pe alei sau pe poteci. Insa pana una alta, intelegand faptul ca lucrurile nu sunt intotdeauna asa cum mi-as dori eu sa fie, incerc sa fac altceva: invat eu indicatoarele & regulile de circulatie. In felul acesta imi asum responsabilitatea pentru ceea ce eu comunic, dar si pentru felul in care primesc raspunsul. In alte tari, acest lucru se invata inca de la gradinita. In Romania, abia incepem noi, adultii sa le experimentam si de multe ori ne lasam pagubasi, antrenandu-ne intr-un trafic uneori chiar delirant si fara sens, uitand care ne erau directia sau obiectivele.
Inchid cercul intorcandu-ma la diploma de la scoala. Pe putine dintre ele scrie "specialist in comunicare" (doar daca nu ai absolvit intr-adevar o astfel de facultate, iar acum imi spun in sinea mea: ce pacat ca abia la facultate ai posibilitatea sa inveti despre comunicare. nu v-ar placea sa stiti inca de la gradinita?). Lucrurile nu sunt insa pierdute pentru acei dintre noi care nu au obtinut o diploma in comunicare. Doar ca, adulti fiind de acum responsabilitatea va revine in totalitate. Invatati sa comunicati ca sa nu va raticiti. Ma intorc la titlu: investiti in voi!
luni, 5 aprilie 2010
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
